Home Sitemap
Zodiac Gemeni - intelectual, profesional - Acvaria
Despre Gemeni in Zodiac Acvaria.

Zodiac Gemeni 2010: intelectual, profesional

Gemeni

Nativului Gemeni ii este greu sa se limiteze la o singura profesie, la o singura relatie, la o singura preocupare, atata timp cat se afla intr-o permanenta cautare de noi aventuri, in care isi risipeste inutil energiile. Niciodata nu oboseste sa tot invete, sa tot acumuleze informatii. Comunicarea si contactul cu oamenii sunt cele mai importante lucruri pentru un nativ Gemeni.

Este greu de invins intr-o discutie. Talentul sau de bun orator il scoate din toate incurcaturile. Orice mijloc de comunicare ii este la indemana: scrisul, telefonul, microfonul, conversatia etc. Este interlocutorul perfect, avand mereu ceva de comunicat. Ii place atat de mult sa stie tot, incat ii trage pe toti de limba, amator de barfe si intrigi, pentru ca ii plac noutatile picante si interesante. S-ar putea spune ca e o enciclopedie ambulanta in orice domeniu, chiar daca acest caracter vast al cunostintelor sale este doar de suprafata.

Nativul Gemeni este la curent cu tot ce se intampla in jurul sau si doreste sa participe la toate aceste evenimente. Ii place compania oamenilor si nu este capabil sa lucreze de unul singur, cu atat mai putin daca e vorba de o treaba de rutina, ceea ce uraste la maxim. Ii place un anturaj numeros si galagios, din aceasta cauza va avea mereu un mare cerc de cunostinte si prieteni, atrasi de spiritul lui amiabil si amical, dorind sa se implice mereu in tot felul de situatii, uneori pana intr-acolo incat se baga si unde nu ii fierbe oala.

Ii place sa mearga insotit de prieteni la film, la teatru, sa participe la tot felul de jocuri, ii place sa iasa in lume. Totusi se plictiseste cand se confrunta cu situatii sau persoane conservatoare de la care nu poate astepta nimic nou. Din aceasta cauza, are tendinta de a avea doar relatii superficiale cu ceilalti.

Nativul Gemeni se arata prietenos si adaptabil in orice mediu. Uneori isi poate iesi din fire si da la iveala aspecte necunoscute ale temperamentului sau. Are o larga paleta de abilitati artistice si creative, de aceea trebuie sa aleaga o cariera stimulativa, variata si interesanta. Este un orator convingator, cu influenta la public, deci ar excela in invatamant, comunicatii, telecomunicatii, radio-televiziune, literatura, jurnalism de investigatie. Curios si penetrant, intelectul ii este de ajutor in munca de investigatie, detectie, cercetare, ca psihiatru, terapist sau consilier.

Nativul Gemeni se simte in forma numai daca se afla in perpetua miscare, atat in plan fizic, cat si mental. Dar chiar si daca este mereu pe drum, nu uita niciodata sa ia cu el un telefon, un radio, sau cauta sa aiba acces la un computer, un televizor sau o telecomanda.

Ii place sa fie mereu ocupat, jongland cu mai multe preocupari simultan. Plictiseala, cenzura si restrictiile il enerveaza. Ar putea fi un bun secretar, functionar, dactilograf, grafician, grafolog, librar, ar avea o cariera stralucita in transporturi, comert, vanzari, editare, literatura, iar in sport are un adevarat talent ca alergator, ciclist, gimnast sau tenisman. Agentiile imobiliare, bancile, firmele de contabilitate, agentiile de asigurare sau posturile guvernamentale pot fi locuri bune de munca pentru un Geaman, dar la fel de bine ar putea dobandi succes ca liber intreprinzator sau in functii administrative, consiliere financiara sau comerciala.

Zodiac: Acvaria


Zodiac 2010, zodia Gemeni: cariera profesionala